Încă două parcări publice din Sectorul 4 au intrat în sistemul de tarifare

Încă două parcări publice din Sectorul 4 au intrat în sistemul de tarifare

Începând de luni, 25.01.2021, parcările publice Pridvorului și Izvorul Rece 2, situate pe strada Secerei (lângă Palatul Național al Copiilor), respectiv strada Izvorul Rece (intersecție cu Drumul Găzarului) au intrat în sistemul de tarifare.
Astfel, conform regulamentelor stabilite la nivelul Sectorului 4, două ore de parcare vor fi tarifate cu un leu. Intervalul de două ore este nefracționabil.
Totodată, șoferii sunt obligați să ocupe locul de parcare conform specificațiilor lui, să parcheze pe un singur loc și să nu ocupe abuziv locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, a încărcărilor autovehiculelor electrice sau locurilor special amenajate pentru car sharing.
Tariful poate fi achitat la aparatele de plată din interiorul parcajul (cash și card bancar) conform instrucțiunilor afișate pe display-ul acestuia, prin SMS sau prin aplicația mobilă Primăria Sectorului 4.
Mai mult decât atât, posesorii autovehiculelor ce au parcat înainte de aplicarea taxei de staționare au obligația de a părăsi parcajul în maxim 48 de ore, în caz contrar vor fi relocați de către Poliția Locală Sector 4.



PENTRU DESCĂRCAREA APLICAȚIEI AVEȚI POSIBILITATEA DE A SCANA CODURILE QR DE MAI JOS SAU DE A ACCESA LINK-URI DISPONIBILE:

Aplicația Primăriei Sector 4 – Android: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.ps4.primariasector4app
Aplicația Primăriei Sector 4 – Ios: https://apps.apple.com/us/app/primaria-sectorului-4/id1484618433?ls=1