Începând cu 14 octombrie 2022, locurile de parcare amenajate pe Strada Bibescu Vodă intră în regim de parcare publică cu plată, tariful pentru ocuparea unui loc fiind de 1 leu/două ore, în intervalul orar 8.00-18.00 (Zona Verde).
Tot acum, intră în regim de tarifare orară și locurile amenajate pe Calea Șerban Vodă, aici existând atât locuri aferente Zonei Verzi, cât și Zonei Galbene (2 lei/oră).
Pentru toate aceste parcaje sunt disponibile și abonamente. Acestea sunt nenominale, fiind valabile doar în cursul lunii în care au fost achiziționate.
De asemenea, de luni, 17 octombrie, pe Strada Grădiștea vor fi disponibile 70 de locuri noi de reședință, în simbolul NT104. Acestea vor fi disponibile în platformă începând cu ora 12.00.
Important de reținut este faptul că sistemul informatic va prelua cu prioritate, în ordinea cronologică a depunerilor, solicitările aflate în așteptare. Astfel, locurile de parcare de reședință preluate de fluxul solicitărilor în așteptare nu vor fi disponibile.